Noutati

Panourile solare: tipuri, Avantaje si montaj_cover
2020-01-30 10:40:00

Panourile solare: tipuri, avantaje și montaj


În condițiile în care aproape toate resursele planetei scad semnificativ de la o zi la alta, atenția tuturor se mută în direcția alternativelor regenerabile, a soluțiilor prietenoase cu mediul, pe care oamenii să le poată aplica fără probleme sau riscuri pe o perioadă îndelungată.

Panourile solare se numără printre principalele variante, mai ales că, în momentul de față, tot mai multe persoane încep să investească în ele. Mai mult decât atât, chiar și autoritățile încep să susțină prin diferite inițiative și politici de mediu dezvoltarea acestor sisteme de încălzire alternative.

Însă cum funcționează, de fapt, panourile solare? Și, mai exact, care este rolul lor și de ce sunt mai avantajoase decât sistemele tradiționale de încălzire? În cele ce urmează ți-am pregătit un ghid dedicat panourilor solare, în care îți răspundem la aceste întrebări și nu numai.

  • Ce sunt panourile solare
  • Tipuri de panouri
  • Avantajele și dezavantajele panourilor solare
  • Montajul și întreținerea panourilor solare
  • Acte necesare pentru instalarea panourilor solare

Ce sunt panourile solare

Pe scurt, panourile solare sunt aceste dispozitive care utilizează radiația solară pentru a produce ulterior alte resurse. Acestea sunt fabricate din materiale speciale, care absorb lumina și căldura soarelui prin intermediul celulelor din componența lor, le transformă și le eliberează apoi sub formă de energie termică (pentru încălzirea apei sau pentru aportul la încălzirea casei, de exemplu).

Spre deosebire de ceilalți combustibili folosiți la producerea căldurii și a curentului (cărbuni, gaze, lemne etc.), energia solară este o resursă inepuizabilă, gratuită și, poate cel mai important aspect, regenerabilă și nepoluantă (așa numita „energie verde“).

 

Panouri solare

 

Tipuri de panouri

Tehnologia evoluează cu o viteză incredibilă, așa că nu este de mirare că au apărut numeroase modele de panouri ce folosesc energia solară, fiecare având specificațiile sale proprii.

În primul rând, în funcție de scopul pentru care au fost create, există două tipuri:

  • Panouri solare termice (convertesc energia solară în căldură);

  • Panouri fotovoltaice (convertesc energia solară în electricitate).

Este important să existe o delimitare clară între cele două. Panourile solare folosesc energia solară pentru a produce agent termic: apă caldă menajeră sau căldură pentru casă. Panourile fotovoltaice folosesc, de asemenea, radiația solară pentru a produce energie electrică, însă principiile lor de funcționare sunt diferite.

La rândul lor, panourile solare termice, utilizate pentru încălzirea apei menajere sau pentru incalzirea casei, se împart în două categorii (în funcție de structură și de materialele din care sunt realizate):

  • Panouri termice plane, care folosesc plăci din cupru cu rol de absorbție a energiei solare;

  • Panouri termice cu tuburi vidate, care folosesc o tehnologie avansată (tehnologia heat-pipe) și includ un sistem de tuburi din sticlă borosilicată cu rol de absorbție a energiei solare.

Dintre cele două, panourile cu tuburi vidate au un grad mai mare de absorbție a energiei solare, deoarece captează razele soarelui din mai multe unghiuri, asigurând o distribuție eficientă a căldurii.

De asemenea, în funcție de sistemul de funcționare, panourile solare se împart în:

  • Presurizate, care acționează sub presiune la nivelul rezervorului;

  • Nepresurizate, care au nevoie de o pompă automată pentru a se asigura presiunea apei de la robinet.

Atât panourile presurizate, cât și cele nepresurizate ar trebui golite de apă pe parcursul iernii.

La polul opus, panourile fotovoltaice convertesc radiația solară în energie electrică și funcționează pe baza unor celule voltaice (care generează tensiunea), acestea fiind adesea confundate cu cele solare, care fac apă caldă menajeră sau au aport la încălzire.

Avantajele și dezavantajele panourilor solare

Pentru cei care sunt în căutarea unor alternative la sistemele clasice de încălzire și de producere a energiei electrice, panourile solare sunt o soluție ecologică și eficientă și merită să fie luate în considerare.

Avantajele panourilor solare

Avantajele aduse de instalarea unor panouri solare sunt importante, aceste dispozitive contribuind semnificativ la tranziția către un stil de viață eco-friendly și la protejarea mediului înconjurător:

  • Reducerea poluării. Panourile solare utilizează energia solară, o resursă regenerabilă și inepuizabilă, care nu poluează mediul, așa cum se întâmplă în cazul combustibililor tradiționali (cărbuni, gaze etc.);

  • Costuri scăzute. Pentru că este produsă de la sine și nu implică extra-costuri de exploatare, energia solară este gratuită, ceea ce înseamnă că încălzirea apei menajere și a casei se va face cu buget redus;

  • Instalare simplă și rapidă. Panourile solare sunt ușor de montat și pot fi amplasate atât pe acoperișul caselor, cât și pe câmpurile deschise, în funcție de nevoile fiecăruia;

  • Întreținere minimală și rezistență. Panourile solare au o durată de viață îndelungată (peste 20 de ani) și nu necesită o mentenanță complicată, mai ales că funcționarea acestora depinde aproape în totalitate de lumina soarelui. În plus, în cazul în care o componentă se strică (de exemplu, un tub al panourilor solare vidate), o poți înlocui cu ușurință.

Dezavantajele panourilor solare

Chiar dacă beneficiile panourilor solare cântăresc mai greu, înainte de a lua o decizie în privința lor, va trebui să fii în temă și cu posibilele dezavantajele pe care le implică.

  • Costurile inițiale de achiziție a panourilor solare sunt mai mari decât cele ale metodele tradiționale de încălzire utilizate de oameni pentru producerea căldurii, însă partea bună este că investiția se amortizează în timp prin reducerea bugetului alocat încălzirii.

 

montaj panouri solare

 

Montajul și întreținerea panourilor solare


În ceea ce privește montajul panourilor solare, acestea se instalează fie pe acoperișul casei sau al clădirii, în zona expusă la soare cel mai bine (de regulă, pe direcția sudică), fie pe sol, dacă acest lucru este posibil. În linii mari, montajul panourilor solare este executat de profesioniști și se desfășoară astfel:

  • Alegerea locului de instalare (poate fi pe acoperiș, pe terasă ori pe sol, însă importantă este orientarea către soare);

  • Montajul propriu-zis (implică instalarea unor șine și a unor cadre de susținere care vor fixa panourile solare);

  • Alegerea unghiului de înclinație (în general, panourile sunt înclinate la 45 de grade, astfel încât lumina să se reflecte corespunzător);

  • Punerea în funcțiune. Odată montate, panourile solare sunt conectate la boiler și la celelalte aparate de încălzire din casă și sunt gata de utilizat.

Construcția sistemului de panouri solare va fi stabilită în funcție de configurația spațiului. Dacă este montat pe sol, va trebui ca acesta să nu fie obstrucționat de copaci sau de alți factori, pentru a putea absorbi cum trebuie lumina solară.

Cât despre întreținerea panourilor solare, acestea nu implică niște costuri foarte mari. Odată puse în funcțiune, nu mai trebuie decât să te asiguri că sunt curățate în mod constant de praf și de murdărie (se curăță cu ușurință cu apă caldă și o cârpă, de preferat la primele ore ale dimineții, când soarele încă nu bate puternic).

În ceea ce privește verificarea și monitorizarea lor, este recomandat să apelați la o echipă de specialiști care să poată evalua corect situația firelor, a conexiunilor, chiar și amplasarea panourilor solare.

În concluzie, panourile solare sunt, la momentul actual, una dintre cele mai bune opțiuni pentru cei care vor să apeleze la o metodă neconvențională de producere a energiei, să aibă costuri reduse în ceea ce privește încălzirea casei și a apei menajere, dar și să se bucure de un mediu mai puțin poluat, apelând la o resursă regenerabilă și inepuizabilă.

Sursa foto: Pixabay.com